O parte importantă a librăriei Cartego și o categorie de cărți care nu scapă de sub intenția de a promova într-un final autorii și ilustratorii români contemporani, o constituie cartea pentru copii. Iar în cele ce urmează vrem să vă arătăm o seamă de cărți ale autorilor români contemporani pe care librarii Cartego preferă să le recomande zilnic vizitatorilor librăriei. Dar, totodată, sunt și cărțile care au trecut cel mai important test: reacția pozitivă a copiilor. Astfel, din acest, așa zis, top… (cât vor fi), vor lipsi încă multe cărți pentru copii de la autori români, cărți foarte bune la rândul lor, dar lipsa cărora este pusă pe seama acestei selecții strict lucrative ale librarilor. 

Să purcedem! 


Primele vor fi cele două cărți ale Ninei Cassian: „Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari” și „Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru”; frumos editate de Editura FRONTIERA (o editură tânără, cu bun gust pentru cărți de excepție; cărți străine de-ale autorilor precum Wolf Erlbruch sau Piotr Socha, dar și, cum veți observa, multe cărți ale autorilor români). 

„Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari” (ilustrată de Andrei Tache). Roșcată-ca-Arama este mama a șapte pui de șoricar: Sugiuc, Croc, Trigon, Morcovel, Nisipica, Săbiuța și Nasulina. Așa cum se întâmplă la căței, puii sunt dați spre adopție – toți, cu excepția Nasulinei, care rămâne cu mama. Cu toții se reunesc o dată pe an (pe 31 februarie!) și își povestesc aventurile.

O altă bijuterie a Ninei Cassian este „Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru” (ilustrații Karda Zenko). Ninigra are culoarea mierii și un defect de vorbire foarte… tigresc. Aligru este brun, politicos și vorbește ca din carte. Amândoi trec printr-o aventură neașteptată în junglă. Se rătăcesc prin mlaștină, sunt înrobiți de animale stranii și se aliază cu un papagal care cunoaște cele mai ascunse secrete ale junglei. Cei doi pui de tigru descoperă împreună ce înseamnă nu doar prietenia, ci și curajul. Curajul de a spune lucrurilor pe nume!

Recent editura Frontiera a mai scos o carte a Ninei Cassian numită „Prințul Miorlau” (ilustrată de Oana Ispir), carte pe care cititorii noștri încă urmează să o descopere. 

Cărțile Alinei Purcaru, apărute la editura CARTIER, Chișinău, fascinează  prin frumusețea textelor și a ilustrațiilor realizate de Mihaela Paraschivu, încât repetitivitatea stilistică a ilustrațiilor te fac să le vezi ca pe două cărți gemene și nu veți regreta dacă le veți lua înpreună. Așadar, găsiți neapărat: 

„Un unicorn în muzeul de oase” și 

„Catrina și Marele Domn-Somn”. Marele Domn-Somn, Domnica-Somnica și Pui de Somn sunt făpturi fermecate și prietenoase, care iubesc copiii și care știu să se joace și după ora de culcare. Povestea Catrinei și a aventurilor în Țara Viselor este o poveste pentru toți, dar mai ales pentru cei care visează că joaca nu se termină niciodată. Nici măcar atunci când se lasă întunericul.

Cărțile lui Mircea Stanciu, Editura FRONTIERA:

„Cartea meseriilor dispărute” (ilustrații de Diana Margareta Cepleanu) care vă propune o călătorie în timp, pentru a descoperi douăsprezece meserii dispărute sau pe cale de dispariție: sacagiul, copistul, împăratul, haiducul, meșterul, croitorul, hangiul, vraciul, ciobanul, învățătorul, povestitorul și singuraticul.

Ce a dispărut din ele? De ce este important să ne gândim la aceste dispariții? Cum mai vorbesc ele vremii noastre?

Prezentarea fiecărei meserii pleacă de la contextul ei istoric, dar urcă rapid spre înălțimi poetic-filozofice. Fiecare meserie este ilustrată printr-un personaj arhetipal, construit din obiectele specifice meseriei sale. Tonurile de roșu și verde ale ilustrațiilor evocă o lume veche și prețioasă, destrămată la nivel istoric, dar recompusă la un nivel mai profund, al simbolurilor atemporale.

„Cartea cuvintelor dispărute” (cu ilustrații de Maria Brudașcă). În această carte autorul le propune copiilor să salveze 12 cuvinte și, prin ele, o lume care nu dorim să apună pentru totdeauna: făgăduință, tâlc, snoavă, cutezător, a cotrobăi, a astâmpăra, tămăduire, menire, gogoman, nărav, a făuri, tihnă. Este un exercițiu de folosire a limbajului în mod creativ și conștient, nu în mod automat, și o carte care inspiră spre ceva mai mult decât banalitatea gândurilor de zi cu zi.

Și, nu ne scapă dragostei nici „Cartea omuleților” (cu ilustrații de Ștefan Georgescu) Cartea omuleților este cartea fiecăruia dintre noi, pentru că tuturor ne place să ne căutăm asemănări cu personaje din cărți și să ne construim măști imaginare. Este un fel de a ne cunoaște mai bine și de a afla ceva în plus despre noi înșine.

Autorul ne invită să descoperim portrete de omuleți imaginari, dar posibili, pentru că toți i-am întâlnit la un moment dat în viață: băiețelul care râde-ntruna, fetița călătoare, băiatul care înflorește tot ce povestește, fetița care cântă și dansează… În care dintre ei ne recunoaștem mai bine? De care suntem mai depărtați? Cum suntem noi, la urma urmei, și ce nume nou de personaj am inventa, ca să ni se potrivească?

Lavinia Braniște, cu cele trei apariții la CARTIER Codobelc, a lăsat atenției noastre niște lucrări formidabile și niște cooperări cu ilustratori diferiți și talentați deopotrivă. Așadar, puteți găsi cărți ale autoarei, precum: 

Melcușorul (ilustrat de Veronica Neacșu). Melcușorul e supărat. E ziua lui, dar nici un cadou din lume nu-l poate înveseli. Cel mai mult și mai mult își dorește s-o vadă pe mama, care lucrează peste șosea. Cum să treacă drumul? Miriapodul Centiped, fost general de armată și prieten cu Moșumelc, are o idee teribilă. Iar copii urmăresc această aventură a lor. 

Jungla lui Toco , care este printre ultimile apariții la CARTIER Codobelc de la Lavinia Braniște, cu ilustrații minunate de Anca Smărăndache. Și, în cele din urmă, preferata noastră, Evadarea lui Moș Columb, cu ilustrațiile Irinei Dobrescu.

Moș Columb, porumbelul inimos, îl ajută pe cintezoiul Alexei să aibă grijă de puiul lui, care mai are puțin și iese din ou. Dar lui moș Columb îi place foarte mult printre oameni și mănâncă toată ziua firimituri de pâine și biscuiți, așa încât a luat în greutate, iar zborul a devenit o chestiune foarte complicată pentru el. Când bătrânica lui preferată din parc îl ia acasă și începe să-l îndoape cu cozonac, păsările din pinul în care locuiește Columb se văd nevoite să pornească într-o misiune de salvare.

Ionela Hadârcă, autoarea moldoveană, stabilită în Polonia, a vrăjit de-a dreptul părinții și copiii prin textele sale umoristico-educative, care cuprind o mulțime de subiecte despre care multor părinți fie li-e greu să vorbească împreună cu copiii lor, fie le este greu să-și găsească cuvintele potrivite. În acest sens, Ionela Hadârcă a adus un aport enorm în relaționarea și comunicarea eficientă între părinți și copii, dar și între frați și surori. 

Așadar. Primele două cărți sunt UHU și UF, apărute la editura PRUT Internațional în câteva tiraje și chiar traduse în ucraineană începând cu anul 2022.

UF. Ghid de conviețuire cu frații și surorile mai mici. (Ilustrații de Leonid Gamarț). Iar mesajul pe care Ionela Hadârcă îl transmite prin această carte, este următorul: 

„Dragul meu prieten,

Buna mea amică,

Cred că ai văzut destule cărți în care oamenii deștepți îi învață pe tinerii părinți cum să îngrijească un copil. Sunt o sumedenie de ghiduri pentru cei care cresc plante. Cu ajutorul unui manual potrivit poți învăța o limbă străină, arta gătitului sau tehnica desenului. Însă sunt atât de puține îndrumare care te-ar ajuta să fii un frate bun sau o soră fericită, cu toate că este o sarcină deloc ușoară și atât de responsabilă!

De unde s-a luat frățiorul mai mic? De ce se comportă ciudat bunicii? De ce-și împletesc surioarele codițe? Ce să faci cu un pârâcios mic? Ne-am gândit să includem aceste întrebări (și multe altele) într-un ghid care i-ar ajuta pe frați și surori să se înțeleagă mai bine, să se bucure unii de alții și să se certe mai argumentat.”

 UHU. Ghid de reeducare a părinților. Uhu Ciuf-de-Pădure, o bufniță înțeleaptă (și foarte modestă), își petrece timpul comparând viața familiei sale – formată din soție, doi pui și bunicii – cu cea a familiei Tartinescu, care locuiește în blocul de lângă pădure și astfel trage cele mai ințelepte și neașteptate concluzii despre cum își educă părinții copiii.

Dar cine a spus că doar părinții și bunicii sunt cei care îi pot educa pe copii? Uneori, e posibil (ba chiar trebuie) să fie invers!

„Arci și Sfatul pădurii” a apărut la editura CARTIER cu ilustrații de Lică Sainciuc. O carte care pare a fi mai degrabă o satiră politică, în care: În Codrul de Smarald sunt alegeri. Arci şi prietenii săi se implică activ pentru ca ciorile cele viclene să nu preia conducerea Sfatului Pădurii. Va depăşi oare gaşca de amici toate impedimentele apărute? Aflați cine va câştiga până la urmă!



Și, în cele din urmă, pentru această primă parte a selecției noastre de cărți, vor fi cărțile Victoriei Pătrașcu. Vom începe cu cele două cărți apărute la editura Cartea Copiilor, apoi vi le arătăm și pe cele de la editura CARTIER. 

Dragonul 32 (cu ilustrații de Mihaela Paraschivu). „Dragonul 32” este o poveste și o călătorie. Este invitația mea de a fi atenți la lumea din jur, de a deschide ochii spre minunile care se ascund la tot pasul. Nu e nevoie să călătoriți jumătate de lume pentru a vedea palate, piramide, uriași sau dinozauri. Toate acestea pot fi văzute și din burta unui tramvai banal din București, care merge de la Piața Unirii la depoul Alexandria. Trebuie doar să aveți ochii și mintea larg deschise și, desigur, inimi de cavaler(ă).

 Cling-cling-cling, nu mai stați pe gânduri și poftiți în Dragonul 32!

Ziua în care a fugit somnul (cu ilustrații de Agnes Keszeg). În această carte, doi copii, Alex și Ana, frați gemeni, își sărbătoresc ziua de naștere. Împlinesc patru ani. La această vârstă nu poți să-ți pui o dorință oarecare când sufli în lumânările de pe tort. Trebuie să-ți dorești ceva foarte-foarte important. De pildă, să nu mai dormi niciodată. Gata cu somnul, cine are nevoie de el? N-ar fi nemaipomenit să te poți juca tot timpul?

A, dar staaați așa! Voi nici nu știți cum arată Somnul. Cum vi-l imaginați? Credeți că-i ca o boare, diafan, cu aripi de îngeraș? Așa v-au spus mamele voastre? Ei bine, nu! Somnul este mare, rotund și gras. Este moale ca aluatul de cozonac. Are un cap oval cu doi ochi mici, pieziși de adormiți ce sunt, iar în loc de păr are niște plete din flori de mac, tei și verbină. Când apare, se răspândește un miros dulce de lemn de santal, de dulap umbros cu lenjerie proaspăt călcată. Poartă niște haine făcute din plăpumi și pături, iar în loc de pantofi are două perne cu ciucurași roșii. Cască tot timpul și se vaită de dureri de spate pentru că trebuie să care într-o mână un picotifon, un aparat plin cu cântece de adormit copiii, iar în alta, un șirag de cărți de povești.

Șansa lui bilețel (Zelmira Szabo). CARTIER, 2019. “Șansa lui Bilețel” vorbește despre risipă și reciclare într-o manieră ludică. Este vorba despre un bilețel, un post-it, pe care un copil a scris cuvinte urâte. Bilețel își deplânge soarta nedreaptă, dar, cu ajutorul prietenilor de pe birou, află că poate avea o a doua șansă dacă va fi reciclat.

Oooo poveste de iubire (Veronica Neacșu). CARTIER, 2019. Elefănțelul Mo a rămas doar cu O, după plecarea mamei sale. Da, litera aceea mare și rotundă, cu ea se joacă, cu ea adoarme, ea îi ține de urât. Dar va putea oare Mo, cu ajutorul lui O, să-și facă noi prieteni în savana fierbinte? O poveste tandră despre prietenie și generozitate care vă va surprinde și vă va încânta.

Pentru că și așa ne-am cam întins cu această selecție, vă vom oferi în timpul apropiat, separat, o altă selecție de cărți pentru copii de la autori care s-au făcut cunoscuți mai ales prin cărți pentru maturi. Pe curând și lecturi plăcute! 

Cărțile le puteți comanda pe site-ul CARTEGO, iar noi vi le livrăm oriunde în lume. 

Pe teritoriul Republicii Moldova cărțile ajung a doua zi. În Chișinău vi le livrăm în aceeași seară.