La cererea și pentru pagina Dlite.ro, autorul moldovean Emilian Galaicu-Păun a răspunsul zilele acestea la un interviu, întrebările căruia au fost puse de alți 10 scriitori moldoveni: Tatiana Țîbuleac, Alex Cosmescu, Emanuela Iurkin, Alexandru Bordian, Paula Erizanu, Victor Țvetov, Veronica Ștefăneț, Ion Buzu, Irina Bruma și Alexandru Vakulovski. Dar până a apărea interviul, autorul a oferite echipei Dlite.ro, spre surprinderea tuturor, un poem inedit, nevăzut și neauzit încă. Lucru care bucură enorm. Amintesc că din 2019, de la apariția volumelor gemene „A(II)Rh+eu. Poem” și „Apa. 3D” autorul nu a mai scos decât o antologie de versuri „sanG dencre”, volum cu numărul 30 în Cartier de Colecție.
Așadar vedeți mai jos poemul inedit și un fragment din (cu, la subsuară, linkul către) interviu:
Imitatio Christi
Ştii de ce-i colţuroasă fiinţa? Că şira spinării şi ea-i, la origine,
tot un spin boieresc – n-ai călcat pe nici unul, la ţară, în copilărie? –
care caută cum ar străbate prin piele, de unde-i chemată să sprijine
carnea dată în floare, şi după în pârg – vorba vine – „ca viţa-de-vie
pe harag”, când, să prindă puţină culoare, şi carnea se roagă: „Înfige-ne
nouă-n inimă ghimpele dulce, ca-n The Nightingale and the Rose – să ne fie
şi altoi, şi vaccin!” (Nu-i totuna, că-l cântă Hardy* sau Atlas**, Mon amie
la rose; carnea nici ea nu-i aceeaşi, ’nainte şi după – minune pe care,
dintre toate formulele de admiraţie, neaoşa „-i dată în π!”
dacă-o prinde, şi tot mai rămâne de-o neprefăcută mirare.
Nu se-amestecă, în Desert Rose***, lovitura de glotă a lui Cheb Mami
cu belcanto lui Sting. Tot spin, spinul. Şi privighetoarea, tot privighetoare.)
Tot atâtea petale, bătăile inimii, de trandafir roşu-aprins
altoit cu o pasăre – ceea ce, dat fiind jertfa, se cheamă: grefat –
ori de câte ori carnea se prinde, căci sângele nu i-a venit, că „a prins”.
Animalul cu două spinări, tot un soi de rozariu de os, strecurat
printre degete,-n cursa lui contre-la-mort, şi din care odată desprins
se întoarce, la scurt timp, pe urmele sale, de zor „ca mireasa la pat”
(peste noapte, ajuns conjugal – să vrea până în măduvă, carnea/ să-ţi poată
osul până-n plăsele –, în care să îmbătrânească pe-o pernă, aceeaşi,
înainte ca moartea să-i – dacă-ntre timp nu i-a, viaţa – despartă).
Şi de ce, dacă tot a făcut-o din coasta bărbatului Domnul, femeia-şi
poartă, încă din naştere, rana – de unde chiar rana-i cea care o poartă?
Mersu-acela pe buza prăpastiei (dintre picioare) – s-o fluiere: „Ce i-aş
mai! aşa şi pe dincolo…” unii şi alţii – de unde îi vine?
şi-ncotro, dacă nu la o „desăvârşită-mpreună petrecere”, duce?
iar de-aici, răsucindu-se ca o spirală-ADN pe călcâie,-n terţine
suitoare à perte de vue, şi al cărei simbol e, sub o (mic), o cruce: ♀
(căutată şi ea, terza rime, ca printre studente, la Filo, virgine,
ca să-ţi sară-n ochi când te aştepţi mai puţin, la bulgari, de pe garduri: «Зло куче»),
cea în care se-ncearcă, ori de câte ori o împunge sub coastă, Iisus.
2020 Anno Domini, luna decembrie. Dată în Paşte
à la lettre sărbătoarea Crăciunului: „Astăzi Fecioara pe Cel mai presus
de fiinţă Îl naşte”
_______
Piese oferite de autor:
* https://www.youtube.com/watch?v=2ICFtXx546A
** https://www.youtube.com/watch?v=KeP-bJFg1bQ
*** https://www.youtube.com/watch?v=C3lWwBslWqg
Iar la întrebarea:„ Biblioteca dumneavoastră e legendară printre literații de la Chișinău – ca și generozitatea cu care împrumutați volumele din ea. Care ar fi trei cele mai des împrumutate cărți? Se schimbă cumva titlurile – în funcție de deceniu, de exemplu?
Em. G.-P. răpunde: Biblioteca face parte din CV-ul meu, tout court – în spatele fiecărui volum se află o poveste, după unele cărţi am alergat ani de zile, altele m-au găsit ele pe mine, acum suntem una. Când împrumut o carte, ştiu exact cui i-o dau şi de ce, e un fel de a mă împărtăşi cu alţii. (Poţi să nu-mi dai banii împrumutați înapoi, dar cine-mi pierde cărţile sau pur şi simplu dispare cu ele, mă răneşte profund – unde mai pui că unele volume au dedicaţii de la nişte oameni foarte dragi, regretaţii Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, Sandu Vlad ş.a.). Nu am o listă cu „cele mai împrumutate cărţi”, am tot recomandat şi jurnale & memorii, şi eseuri, şi romane, şi poezie, unele cărţi au circulat luni de zile, din mână-n mână, ajungând la Paris bunăoară, înainte de a se întoarce la mine. Sunt păsările mele migratoare, noroc că se întorc de fiecare dată la cuiburi (hélas! cu unele pierderi), pentru a-şi relua zborul iar şi iar. Sunt şi volume pe care nu le scot din casă – de pildă Poesii nouă, Dacia, 1982, de Mircea Ivănescu, cu un autograf al autorului pentru subsemnatul (nu-i de ici, colea să-ţi vezi numele scris de mâna lui M.I. în persoană!!!), sau Cartea Psalmilor în tălmăcirea lui Şerban Foarţă cu un poEM-autograf, dar şi cărţile cu autografe născtruşnice primite de la Emil Brumaru. Într-o bună zi, biblioteca mea se va „vărsa” în Biblioteca Naţională – sau Municipală, încă n-am hotărât (că doar n-am s-o iau cu mine pe Ceea Lume) –; ce m-aş bucura să fie la fel de căutată ca acum. Asta da, postumitate!”
Citiți interviul în întregime după link-ul: https://dlite.ro/emilian-galaicu-paun-in-dialog-cu-10-scriitori-moldoveni/?fbclid=IwAR2CKFkLvWD6iKI_WEACZ0_WQUJee41nxuFPF9kRF9hPR5R2S2RmLDfSBlk
librar, Fală Victor