Printre potrivirea luminilor și pregătirea lucrărilor pentru noua expoziție a talentatei artiste Elena BRIA, am reușit să stăm la povești și să aflăm detalii din culisele creației sale.


Reporterul de Gardă Cartego: Te-ai obișnuit deja să dai lucrările?
Elena BRIA: M-am obișnuit să le vând, nu și să le dau, ne spune artista râzând. Este dureros. Fiecare lucrare este unică și nu există o formulă exactă, după care aș putea să pictez alta identică. Atunci când îmi iese o lucrare cu adevărat bună, îmi dau seama că alta la fel nu voi mai putea picta.


RGC: De unde vine dragostea pentru obiectele de anticariat?
Elena BRIA: Undeva această istorie a început… Îmi plac obiectele mici pentru că au individualitate. Sunt ca niște obiecte de artă. Poți mânca dintr-o simplă farfurie sau poți mânca dintr-un obiect de artă. Poți mânca cu o simplă lingură sau poți mânca cu un obiect de artă. Într-un oarecare fel, acestea devin un instrument de auto-formare. Eștii suma lucrurilor cu care alegi să te înconjori.


RGC: De unde cumperi obiectele?
Elena BRIA: De la târguri, piețe de vechituri sau magazine de antichități. Cel mai mult îmi plac piețele ambulante din Italia.


RGC: Care este obiectul tău preferat din atelier?
Elena BRIA: Îmi plac mult să pictez vasul pentru sosuri.


RGC: Care este cea mai dragă lucrare sufletului tău, pe care nu ai vrea să o vinzi?
Elena BRIA: Lucrarea cu pasărea. Are în spate o istorie amuzantă și, totodată controversată. De ce este preferata mea? O să rămână un mister.


RGC: Cum ai ajuns la Fundata?
Elena BRIA: Mama mea este antrenoare de biatlon și mergeam cu ea la Cheile Grădiștei, unde este o bază de biatlon, să pictez. Fundata se află în apropiere și m-au cucerit peisajele localității.


RGC: Arta este o formă de terapie?
Elena BRIA: Arta este o formă de dezvoltare personală. Scopul artei, în sine, este de a dezvolta artistul.


RGC: La ce te gândești atunci când pictezi?
Elena BRIA: Eu pictez din natură, pe viu, și mă concentrez pe ceea ce vreau să redau în lucrare. Sunt prezentă și fizic, și mental în acel loc. În lucrările mele toate obiectele au un prototip real, palpabil.


RGC: Care lucrare ai pictat-o cel mai mult timp?
Elena BRIA: Autoportretul și „Natura statică cu Pitulicea sfârâitoare”


RGC: Și cel mai puțin timp?
Elena BRIA: Ceața


RGC: Ce este inspirația?
Elena BRIA: Sincer, inspirația este o chestie inventată de leneși, pentru a motiva de ce nu lucrează.


RGC: Cum alegi oamenii pe care îi pictezi?
Elena BRIA: Trebuie să-mi placă vizual. Nu am un tip anumit de oameni. Prefer să nu mă limitez în această direcție.


RGC: Unde îți place să pictezi?
Elena BRIA: Când sunt în atelier – îmi place să pictez în atelier. Când sunt afară, în natură – îmi place să pictez afară.


RGC: Dacă ai fi să întâlnești un pictor celebru, pe cine ai alege?
Elena BRIA: Oh! Este o listă lungă, dar probabil ar fi Velasquez. Nu l-aș întreba nimic, doar m-aș uita cum pictează.


RGC: Cine este firea artistică?
Elena BRIA: Persoana care nu acționează după șabloane. Acționează în funcție de situație și simte momentul.


RGC: Despre ce este expoziția Little Gems?
Elena BRIA: Little Gems este despre materie și antimaterie. Pe de o parte avem perspectiva de la „mare” – natura, pe care nu o poți cuprinde integral și care este prinsă într-un moment mic. Iar de partea cealaltă este perspectiva opusă – de la „mic”. Mici bibelouri cu o istorie mare în spate, povești și destine nespuse.


Vă invităm să vizitați expoziția Little Gems de ELENA BRIA începând cu 9 noiembrie.
Program: L-V 09:00 - 20:00 | S-D 10:00 - 19:00
Intrare GRATUITĂ

Galeria de Artă Cartego
str. Vlaicu Pârcălab, 2