Acum două zile, la Teatrul Național Egene Ionesco a avut loc premiera unui spectacol „FUNIA” o adaptare după piesa FUNIA (ROPE) a autorului englez Patrick Hamilton, în regia lui Sergiu CHIRIAC. În acest spectacol detectiv, cu un umor negru pronunțat - dar cu necesități pronunțate de corectări de regie - există un personaj, Mrs. Anita Atwat, jucată fulminant de Natalia PRODAN. Această Mrs. Anita Atwat crede mult în zodiace, poate de aici pofta ei animalică pentru mâncare și băutură, și nu întârzie să întrebe toate personajele masculine - pe semne că animalică îi era nu doar pofta de mâncare - despre zodia lor; ohăind și hăhăind la auzul fiecărui semn zodiacal și animal din această serie pronunțat - se vede că fiecare animal îi spunea, deopotrivă, aceleași calități, sau alte calități dar bune în felul lor.
Așadar, împins și influiențat de acest personaj, am decis să vă oferim aici trei tilturi care, mai mult sau mai puțin, vă vor ajuta să vă descoperiți adevăratul SEMN ZODIACAL (ca să nu-l numim altfel) neapelând DELOC la zodiace.
Maimuța din tine de JURGEN BRATER
Ne urcăm repede în avion, să facem shopping la New York, și aflăm la știrile orei 5 ce s-a petrecut în Australia, la 4.30. Trimitem e-mailuri în Noua Zeelandă și în trei minute primim răspuns. Dar, în esență, tot oameni ai Epocii de Piatră rămânem, ne purtăm în continuare la fel ca strămoșii noștri sălbatici, ne umplem stomacul până nu mai putem respira, ne simțim minunat la lumina lumânărilor și ne alegem partenerii exact după aceleași criterii. Cam așa începe și demonstrația, în cel mai amuzant registru încărcat de sobrietatea mileniilor ce ne apasă umerii de când am luat hotărârea că trebuie să fim bipezi!
Adesea renunțăm să ne mai punem întrebări. Și nu ne mai mirăm de ce privim fascinați un foc de artificii sau un foc de tabără, sau pur și simplu focul din șemineu. De unde atâta entuziasm?... Exact de la Maimuța din tine, care sare imediat cu o oglindă pe care ți-o pune în față. Oglinda propriei tale psiho-evoluții. Pentru că noi, cu toții, purtăm în continuare în creier și în gene o mulțime de „circuite“ ancestrale pline de mistere ancestrale. Iar pe măsură ce le descoperim, lumea din jur începe să devină tot mai limpede…
Ce legătură există între cinele romantice la lumina lumânărilor, ambuteiajele de pe autostrăzi și oamenii cavernelor? Natura are umorul ei ascuțit și contagios: realități uimitoare despre omul Epocii de Piatră, care există latent în fiecare din noi și preia comanda în situațiile cele mai neașteptate. Zburăm în jurul Pământului cu viteza sunetului, conducem mașina asistați de sisteme de navigare GPS și acumulăm biblioteci impresionante în minuscule plăcuțe argintii. Doar noi, oamenii, am rămas neschimbați în tot acest grăbit univers al perfecționării. Și înzestrări și percepții, și simțuri și dorințe, dar și intuiții... toate s-au păstrat în stare pură, cu mici, foarte mici excepții. În esență, ne vedem nevoiți să recunoaștem, suntem doar făpturi ale Epocii de Piatră într-o lume căreia, de fapt, nu îi facem față. Jürgen Brater, medic de profesie, demonstrează inteligent și alert cum iese la iveală maimuța din noi exact atunci când ne așteptăm mai puțin și oferă răspunsuri surprinzătoare la întrebările din fiecare zi:
- De ce atât de mulți avem probleme cu greutatea?
- De ce practicile medicale sunt așa cum sunt?
- De ce ne străbate un fior când zgâriem tabla cu unghia?
- De ce bărbații nu au nicio plăcere să cumpere haine?
- De ce își petrec femeile atât de mult timp în baie?
Diavolul pe care-l cunoști de Dr. Gwen Adshead, Eileen Horne
Ce-i împinge pe unii oameni să comită teribile acte de violență? Pe baza celor treizeci de ani de experiență în psihoterapia persoanelor aflate în penitenciar și în spitale pentru măsuri de siguranță care au comis crime grave, Gwen Adshead oferă o perspectivă nouă și surprinzătoare asupra violenței și minții criminalilor. Împreună cu Eileen Horn, ea realizează o serie portrete vii ale pacienților cu care a lucrat. Îl întâlnim pe Tony, un criminal în serie care și-a decapitat prima victimă; pe Gabriel, care a înjunghiat un străin într-o cafenea londoneză, pe Zahra care și-a dat foc ei și celor din jur, pe Ian care i-a abuzat pe cei doi fii ai săi. Putem vedea cum, în terapie, acești oameni pe care i-au putea eticheta drept „diavoli", sunt capabili să-și asume responsabilitatea pentru istoriile lor de viață și să se cunoască mai bine, dezvâluindu-și întreaga lor complexitate umană.
Într-o zi vorbeam din nou despre coșmarurile sale și, în acel context, l-am întrebat dacă putem reveni asupra a ceea ce îmi spusese despre „comportamentul abuziv" al tatălui său – o expresie pe care el o folosise. Am observat cum chipul lui Tony se întuneca; sprâncenele sale stufoase s-au unit și mi-a aruncat o privire înverșunată. M-am simțit anxioasă, dar și derutată. Eram convinsă că descrise cruzimea tatălui său în acel mod, așa că presupusesem că termenul era unul acceptabil pentru el. Ceea ce nu înțelesesem era că folosirea de către mine a cuvintelor sale le conferea acestora o realitate pe care el nu o putea suporta; era prea mult identificat cu tatăl său, iar cuvintele lui rostite de mine îl tulburaseră. Mâinile sale au apucat marginea mesei dintre noi, cu nodurile degetelor albindu-i-se. Aproape am tresărit, temându-mă că va răsturna masa
(Autoarele)
Gwen Adshead este psihiatru și psihoterapeut și profesor la Yale University și Gresham College. A lucrat treizeci de ani la Boadmoor, cel mai mare spital pentru măsuri de siguranță din Marea Britanie. A publicat numeroase articole și cărți despre psihoterapia în cadrul judiciar, etică și raționament moral și teoria atașamentului.
Eileen Horne este scriitoare specializtă în dramaturgie, după o lungă carieră ca producător de televiziune. A scris piese de teatru și adaptări literare, pe lângă lucrări de istorie și diferite traduceri.
Și tu poți să zbori de Seth Godin
Vechile reguli spun să fii prudent, să rămâi în zona ta de confort, să-ți ții capul plecat, să-ți găsești un serviciu stabil și un set de reguli pe care să le respecți cu sfințenie. Pe scurt, să nu zbori prea aproape de soare.
Dar noile reguli dovedesc că e mai bine să riști decât să-ți pară rău. E timpul să zbori mai sus decât soarele, e timpul să îți transformi munca într-o formă de artă. Pentru că arta nu ține de o predispoziție genetică sau de un talent special, ci este o atitudine accesibilă oricărui rebel vizionar și curajos. Steve Jobs a fost un artist. Și Henry Ford...
Dedal l-a avertizat pe Icar să nu zboare prea aproape de soare. Fermecat de magica abilitate de a zbura, Icar n-a dat ascultare tatălui său și a zburat prea sus. Cu toții știm ce s-a întâmplat mai departe: ceara s-a topit, iar Icar, preaiubitul fiu, și-a pierdut aripile, s-a prăbușit în mare și a murit.
Morala legendei: dă-i ascultare regelui; dă-i ascultare tatălui. Nu-ți imagina că ai fi mai bun decât ești și, mai presus decât toate, să nu crezi vreodată că ai putea face ceea ce doar regii pot să facă.
Dar mai există o parte a mitului care nu ți-a fost spusă: pe lângă faptul că i-a zis lui Icar să nu zboare prea sus, Dedal și-a instruit fiul să nu zboare nici prea jos, prea aproape de mare, pentru că apa i-ar distruge aripile.
Societatea a modificat mitul, încurajându-ne să uităm o bună parte din el, și a creat o cultură în care ne amintim constant unii altora de pericolele care ne așteaptă dacă ne ridicăm și ieșim din anonimat, dacă devenim vizibili. Industriașii au făcut din hybris un păcat cardinal, dar au ignorat complet un neajuns mult mai des întâlnit: mulțumirea cu puțin.
„Cunoașterea… este necesară, dar nu suficientă.“
„I-ai pe Leo Burnett, David Ogilvy, Bill Bernbach şi Mark Twain. Combină-le minţile şi rade-i în cap. Pe cine obţii? Pe Seth Godin.“ JAY LEVINSON, Guerilla Marketing
Cu gând rotund, Fală Victor and Cartego Team