
Existența individului, în măsura în care coexistă cu realitatea, adică așa cum acționează, cum produce bunuri materiale și cum se manifestă activ în cadrul limitelor sale, așa zis, pământești, este condiționat de unitatea lui cu natura, de satisfacerea obiectivului său, dictat de natură.
Tot în mod natural, omul posedă anumite capacități și aptitudini. Potențe care pot deveni creatoare și care pot fi valorificate în activitatea socială numai prin intermediul științei și artei: acestea reprezentând ochii culturii.
Extinderea neîncetată a “stăpânirii naturii” în sensul supunerii și transformării ei potrivit scopurilor omului este opera capitalismului și a burgheziei. Dar aceasta înseamnă tocmai progresul, tot mai rapid (în special cel tehnic și ridicarea subsecventă a nivelului de trai).
Soluția conflictului dintre om și natură este în „împăcarea” cu natura. În recursul la o formă mai pașnică în avântul tehnico-industrial, ținând seama nu numai de scopurile consumeriste, sociale ci și de respectarea acelui spațiu al coexistenței cu natura.
