Articol: Revista TIMPUL din România (ediția RM) din 23 Februarie 2023
Autor: Fală Victor
Numele fotografului Zaharia Cușnir, care începând cu anul 2017 a tot circulat în țară și în afara acesteia, ajungând chiar și pe buzele și sub degetele tipărinde ale celor de la New York Times, a revenit acum la Chișinău într-o (formă?) selecție nouă. În galeria și librăria Cartego Bookstore, expoziția lui Zaharia Cușnir este împărțită pe trei nivele și poartă numele de „Bucuria de a trăi”, expoziție care, începând cu 11 Februarie, este deschisă vizitatorilor până pe 12 Martie.
Încă de la nivelul de mijloc, acela al librăriei, poți vedea cele trei lucrări puse în licitație (despre care vom spune câteva cuvinte mai la final):
„The girl”, pe mijloc – femeia ca sursă a vieții în capul a toate? –, deși încă jună, cu chip de apreciat astăzi pentru marile branduri vestimentare din lume – ori cum ar spune mondenitatea: un chip Balenciaga – însă mâinile ei sunt bătătorite, muncite, cu noduri pronunțate ale degetelor și încheieturilor mâinilor, cum vezi astăzi doar la mecanici auto și zidari, cu o privire pătrunzătoare și memorabilă;
În dreapta ei: „The young man with a bicycle”, privind-o, parcă, îngândurat, reprezintă tipajul exact al flăcăului de sat, visător să ajungă unde nu au ajuns părinții, frații sau ceilalți flăcăi, cunoscuți laolaltă, din sat, un flăcău pe care mulți îl compară și chiar se uimesc de această asemănare cu Dumitru Roman, actorul care a jucat rolul lui Dima din filmul „Carbon”, or, așa cum eroul fotografiei lui Zaharia Cușnir este autentic și nu te îndoiești de frumusețea și sinceritatea acestui portret, este cu atât mai admirabil portretul pe care au reușit prin urmare să-l creeze regizorul Ion Borș și, în special, actorul Dumitru Roman, iar asta dacă trecem peste asemănarea fizică a acestor două personaje;
În stânga: „The old man” – imaginea a însăși ancestralului, un bătrân cioban ținându-se în băț, cu chiștocul aproape ars între degetele butucănoase, cu barbă mare, albă cu doar mustața îngălbenită de la tutun, cușmă, iertați-ne calamburul (modern), ciobănească și cojoc din blană întoarsă de oaie. Aceste trei personaje – dar trei sunt? (Trebuie să remarcăm cei doi puștani intrați în cadrul fotografiei cu tânăra Balenciaga, îmbrăcați aproape exemplar, pionerește și impasibili a toate.) – sunt, împotriva a tot ce s-ar crede, niște portrete care rezistă bine de sine stătătoare, rupte din contextul întregii opere a lui Zaharia Cușnir, nicicum imaginile reprezentative pentru întreaga serie de fotografii sau cele mai bune exemplare din aceasta. Fiecare lucrare din șirul lung de fotografii este deosebită și este construită după un concept special, portretele sunt diferite nu doar prin trăsături fizice, dar și ca trăire pe care ți-o transmit, diferite după personajele care, incidental sau nu, au ajuns pe planul doi al fotografiei, or, în multe cazuri acestea sunt obiectul prim al interesului publicului.
Expoziția ne lasă să ne adâncim în lumea frumosului accidental a lui Zaharia Cușnir printr-o fotografie de grup, o fotografie care, din cauza condițiilor dubioase de păstrare până a fi găsite în 2016 și valorificate, și-a pierdut aproape în întregime chipurile fotografiate, lăsând vederii noastre acum doar niște siluete, niște fantome ale trecutului, care par a fi un colectiv muzical, alcătuit dintr-un grup de băieți tineri și profesorul cu acordeonul în mijloc; această fotografie spunând atât de puține lasă totuși atât de multe de văzut, iar pictorul și gravorul Ruslan Roshka a comparat-o chiar cu o gravură sau o picto-fotografie.
Aceste accidente create de condițiile de păstrare a fotografiilor sau, uneori, apărute chiar în timpul fotografierii sau a accidentelor din timpul acestora, au favorizat o mulțime de elemente creative și artistice azi, tragice sau, cel puțin, enervante, atunci. Toate acestea adăugând farmec și valoare acestei expoziții. Iată câteva exemple:
Privind fotografia acestui tânăr cu pușcă aflat pe o linie de tren, apreciezi la început doar postura sa impunâtoare, un băiat mândru că ține o armă, are o îmbrăcăminte demnă, ciubote din piele și va fi imortalizat astfel, iar fotografia o va putea trimite printr-o scrisoare oricărei tinere fecioare din satele apropiate și aceasta se va umple neapărat de liubov pentru el. Dar dacă ne gândim la armă – de la Cehov învățătură: o armă atârnată într-un cui la începutul unei povestiri, până la finalul povestirii trebuie să împuște – atunci vedem și pata care îl acoperă fragmentar pe acest tânăr și pușca. Aceasta pată a apărut mai degrabă din urma alipirii accidentale a două negative și a defectării lor în urma dezlipirii. Dar nu poți trece peste această fotografie, peste imaginea armei și a liniei de tren (făcând legătura necesară cu anii în care a fost făcută fotografia și regimul sovietic) și să nu asociezi această pată cu o pată de sânge. Așadar, pușca „s-a realizat”.
Și ca să nu mergem prea departe de Regim, privim fotografia cu o Volga elegantă, presupus nouă, chiar, pentru acele vremuri, și trei bărbați. În ‘62 ai fi putut avea o Volga fiind doar președinte de Colhoz, sau mâna dreaptă a acestuia, fiind membru asociat de partid sau membru al haitei de câini la serviciul partidului. Iar în fotografie vedem un bărbat la volanul mașinii, în scurtă de piele (un alt lux pe atunci) cu privire scrutătoare, dârză. Ceilalți doi bărbați sunt în afara mașinii, dar hainele lor identice trădează, de asemenea, un statut social înalt sau, mai degrabă, o funcție potrivită. Ambii în ciubote noi, paltoane identice cu două rânduri de nasturi și căciuli din blană de miel identice. De asemenea mi se pare dubioasă însăși postura asiatică a celui din stânga. În spatele lor o clădire care ar putea fi o primărie sau un sediu al conducerii de Colhoz, cu un afiș de înălțimea peretelui cu Vladimir Ilici Lenin și inscripția ВПЕРЕД К КОМУНИЗМУ. Accidentul acestei fotografii este mai degrabă „neatenția” din timpul fotografierii, unde un fir de ață care acoperea obiectivul camerei de fotografiat, a creat peste acest tablou înfricoșător, descris mai sus, un laț, asemenea oricărui laț din frânghie pentru spânzurători, acoperind parțial și fața unui sus pomenit sau jos ilustrat.
Și alte câteva accidente predominant artistice, din acele care Adaugă nu doar încărcătura emoțională și comparativ-istorică, ci un element care, separat de intenția artistului fotograf, ni se înfățișează astăzi în această formă, ca o operă gândită a artei contemporane conceptuale:
Probabil mulți din voi ați văzut această fotografie cu Un țăran ținând un bou de coarne; aceasta nu iese de altminteri cu nimic în evidență, în afara prezenței unei amprente pe statura acestui bărbat, chiar pe haina lui: această amprentă este rezultatul atingerii degetului lui Zaharia Cușnir (beție? neatenție?) pe peliculă, iar rezultatul e această amprentă – unul din puținele cazuri când cuvântul nu se folosește la figurat – a creatorului păstrată în timp. Ah da, și mai e ceva în această fotografie: asocierea dintre coarnele boului cu urechile cușmei acestui țăran, ambele țintesc precum mustățile daliniene în sus. (Observația fotografului Svetlana Vakulovski)
Un alt accident estetic a mers până la a ațâța poftele, admirația și interesul tuturor femeilor, fetelor mari și tinerelor june care priveau fotografia acestui bărbat stilat, dar care le-a răpit întregimea chipului său, lăsând vederii doar buzele și urechile (compliment pentru oh-ul și ah-ul acestora). În fotografie vedem un tânăr bărbat ras, într-un tricou stilat cu guler Long Point și mâneci lungi, cu pantaloni largi, strânși pe talie de o curea militară din piele cu cataramă proeminentă, pantofi de lac, abia ieșiți de sub pantaloni. Tânărul bărbat își ține mâna dreaptă la spate iar cea stângă și-o ține proptită pe cataramă – postură de chelner, de servitor: care să fie servicul? –, astfel lăsând vederii un elegant ceas (Montana?) de mână. Din motiv că acest negativ a fost păstrat de-a valma cu altele, a stat lipit cu un altul și la dezlipire i s-a pierdut o parte din fotografie, ca un chenar, care a luat cu sine și capul bărbatului care fura mințile femeilor, dar care, în schimb, a lăsat pe această fotografie amprenta fotografiei de care a fost lipit: aceasta reprezintă o frântură din imaginea unei biciclete, mai exact, – doamne, doamne! – ghidonul unei biciclete care acoperă partea din față a pantalonilor bărbatului până spre genunchi. 🤭
Pentru admiratorii artei fotografice din Republica Moldova, cum și pentru fotografii propriu-ziși sau Liubiteli (numele aparatului cu care a fotografiat Zaharia Cușnir, dar și „amatori” din rusă), Zaharia Cușnir pare a fi premergător pe mai multe paliere ale fotografiei: portret, fotografia jurnalistică, fotografia conceptuală ș.a.
În expoziția BUCURIA DE A TRĂI s-a pus ca scop punerea în valoare, cum ați văzut mai sus, a lucrărilor artistice a lui Zaharia Cușnir prin care acesta ne-a reprodus cu lux de amănunte existența și bucuriile persoanelor imortalizate în lucrările sale.
Zaharia Cușnir este un bun cunoscător ale perspectivelor ce trebuie de urmărit, ale compozițiilor și aranjamentelor tematice. Condus de un spirit artistic autentic, care se naște la rându-i dintr-o inteligență formată din dorința de a supraviețui într-o perioadă unde limitele păreau să umbrească toate izbucnirile artistice.
Zaharia Cușnir observa, aproape vizionar, elementele vieții de rând care s-ar putea pierde în timp și care numai prin fotografie ar fi putut fi păstrate, căci fotografia repetă mecanic ceea ce nu se va mai putea repeta niciodată existențial. Din aceste considerente, despre fotografia lui Zaharia Cușnir nu se poate vorbi doar din punct de vedere tehnic, istoric sau sociologic, fotografia acestui artist provoacă plăcere sau emoție în primul rând, încă de la primul contact.
Spectrum-ul (sau ceea ce poate fi numit și spectacolul) fotografiei lui Zaharia Cușnir sunt oamenii satului din secolul trecut, oamenii care-și trăiau micile bucurii ale vieții rurale cu sinceritate. Și în timp ce fotografia ca și artă reînvie ceea ce nu mai este (oameni, momente, peisaje, accidente), fotografia lui Zaharia Cușnir revitalizează spiritul și suflul acestor oameni portretizați, dând uneori senzația reprezentării a însuși primordialului; a accidentatului ne accidental.
Negativele fotografiei lui Zaharia Cușnir au fost găsite în podul casei fotografului, mult după trecerea din existență a acestuia. Victor maxcian, tânărul care le-a găsit și valorificat, făcând parte din lumea foto & videografilor a recunoscut valoarea acestora și a stăruit de-a lungul câtorva ani (începând cu 2016) să o facă pe cât se poate de cunoscută în întreaga lume. Având expoziții în SUA, Italia, România și pentru a doua oară în Republica Moldova. Despre fotografia lui Zaharia Cușnir s-a scris în nenumărate publicații internaționale, prin care s-au făcut cunoscute atât numele fotografului, cât și acela al Republicii Moldova, a lumii artistice de aici, a Editurii Cartier care a editat un album cu fotografia acestuia (Lumea lui Zaharia, 2017)
Din aceste considerente, Cartego Bookstore a realizat o licitație, care va dura până la finele expoziției, în care trei lucrări, despre care s-a vorbit mai sus, pot fi achiziționate întru susținerea proiectului Zaharia Cușnir, pentru a se putea realiza cele încă două expoziții internaționale programate pentru acest an. Lucrările și condițiile expoziției pot fi văzute aici.
