Imaginea metaforică a propriului chip oglindește impulsurile contradictorii ale simbolismului pe care redarea autoportretului o reprezintă în esență. Ca fuziune emoțională și investigare proprie asupra posibilității de a defini sinele și personalitatea prin pictură, autoportretul devine pentru mine un procedeu care implică atât o adresare retinală, cât și conceptuală, în scopul de a stimula privitorului capacitatea cognitivă de analiză și interpretare. Lucrările mele subliniază transsubstanțialitatea. Elementul de inspirație devine subiectul unei focalizări intense, rezultatul fiind redarea unei compoziții care menține o materialitate aparte ce reflectă o zonă de trecere între două temporalități diferite - imaginea din realitate și simțirea proprie. Sensul conținut de picturile mele este o invocare de senzații simțite la nivel fizic și emoțional, transpuse vizual printr-un câmp semantic propriu. Jocul de lumini pe care îl creez prin tehnica abordată, gradațiile expresive în funcție de intensitate și dirijarea cromatică transformă autoportretul dintr-un simplu chip într-o exprimare artistică care însumează propria mea căutare la nivel artistic. Asemenea unui act de confesiune, prin pictură caut să transform expresia proprie în expresivitate plastică, iar culoarea devine limbajul de semnificare ca punte de relaționare între artist și privitor sub consemnul de formă-conținut sau chiar o oglindă de reconstituire a două realități – cea proprie și cea a privitorului.