Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață - Jordan B. Peterson

epicentru stock

"Trăim vremuri în care mulți oameni tineri (și chiar unii dintre cei trecuți de prima tinerețe) au senzația că s-au rătăcit... Dl Peterson discută despre acele atitudini care îi vor putea ajuta să-și găsească un drum în viață. Iar calea aceasta nu este nici corectă politic și nici aprobată oficial, însă este cât se poate de practică și de intensă, în același timp. Mesajul este: Viața pe care o trăim are un sens."-PEGGY NOONAN, Wall Street Journal


Cu 12 Reguli de viață, Jordan Peterson, psiholog clinician și profesor apreciat la Harvard și la Universitatea din Toronto, a ajutat milioane de cititori să impună ordinea în haosul vieților lor. Acum, în această temerară continuare a cărții precedente, Peterson oferă alte douăsprezece principii salutare, axate pe modul în care putem face față greutăților inevitabile născute din dorința noastră de a impune ordinea în lume.

Într-o epocă în care voința umană se înstăpânește  peste fiecare domeniu al vieții - de la structurile noastre sociale la stările noastre afective -, Peterson avertizează că prea multă siguranță este periculoasă. În plus, el prezintă strategiile care ne vor ajuta să facem față forțele culturale, științifice și psihice care ne împing spre tiranie și ne mai învață că ne putem încrede în propriul instinct atunci când căutăm un sens, o finalitate în viață, chiar și în acele momente (sau mai ales atunci) în care ne simțim neputincioși.

In vreme ce excesul de haos ne amenință cu destabilizarea și anxietatea, ordinea care scapă de sub control ne poate îngheța într-o stare de supunere resemnată. Dincolo de ordine îndeamnă la o echilibrare a acestor două principii fundamentele ale realității înseși, ghidându-ne totodată pe cărarea dreaptă și îngustă care le desparte.


JORDAN B. PETERSON este autorul bestsellerului 12 Reguli de viata, care s-a vandut in mai bine de cinci milioane de exemplare in lumea intreaga. Avand in spate o experienta de zeci de ani ca psiholog clinician si profesor la Harvard si la Universitatea din Toronto, Peterson a devenit unul dintre cei mai influenti intelectuali publici la nivel mondial.

Clipurile sale de pe YouTube si podcasturile sale se bucura de o audienta de sute de milioane de persoane, iar turneul de promovare a cartii 12 Reguli de viata a adunat peste 250 000 de auditori de pe tot globul. Impreuna cu colegii si doctoranzii sai, Peterson a publicat peste 100 de studii stiintifice, iar cartea sa din 1999, Maps of Meaning, a revolutionat psihologia religiei. Autorul traieste in Toronto, alaturi de familia sa.