Chiri și Chiriri. Povestea mării - Kaia Doi

epicentru stock
epicentru id 9786068996684
172 леев

Grupa de vârstă: 0-5 ani

24 x 17 cm / carte cu coperta cartonată / 36 pag.

ISBN: 9786068996684 / An apariție: 2022

Traducere de: Iolanda Prodan

Copii, biciclete și creioane colorate


O nouă zi, o nouă aventură! Chiri și Chiriri pornesc într-o călătorie în adâncul mării. Unde vor ajunge și cu cine se vor întâlni?

În această carte, a doua din seria „Chiri și Chiriri“ (titlul original al seriei în japoneză: „Chiri to Chiriri“), cele două fetițe descoperă nu numai minunile mării și viețuitoarele ei prietenoase, ci și o peșteră cu comori. Dar… de ce e prețioasă o comoară? Și nu cumva ceea ce deja avem fiecare în „buzunarul“ sufletului e mai valoros decât orice?

Chiri și Chiriri nu sunt prea mari, au doar câțiva ani, poate că merg la grădiniță, în grupa mare, sau la școală în clasa pregătitoare. Oricum, știu deja să meargă bine pe biciclete și, ca la orice copii de această vârstă, dorința de a descoperi lumea pe cont propriu este de nestăvilit. 

Aventurile prin care trec cele două fetițe, mereu pe biciclete, au loc într-o lume caldă și prietenoasă, dar mult mai largă decât mediul familial și tocmai de aceea mesajul transmis copiilor, dincolo de bucuria lecturii și exuberanța ilustrațiilor, este unul despre autonomie, responsabilitate, depășirea limitelor și, cea mai importantă, încrederea în forțele proprii. „Și tu poți“ spun cele două personaje micilor cititori, „lumea e a ta“.

KAIA DOI (n. 1969) este o autoare și ilustratoare din Japonia. A făcut studii universitare de artă și design la Tokio și s-a specializat în ilustrația de carte pentru copii. Instrumentele sale preferate sunt creioanele colorate. Simple și nepretențioase, dar foarte versatile, creioanele colorate sunt capabile să dea viață, în mâinile talentate ale acestei artiste, unei lumi a copilăriei libere și fericite, așa cum este și seria de cărți ilustrate cu Chiri și Chiriri (titlul original în japoneză: Chiri to Chiriri). Cele două fetițe care, în fiecare carte, pleacă pe biciclete într-o nouă aventură au făcut-o celebră pe autoare nu numai în Japonia, ci și în Italia, Marea Britanie sau Statele Unite.