Suntem născuți pentru a iubi. Dar cum ne alegem partenerii? De ce unii comit adulter, iar alții divorţează? Cum a evoluat instinctul de a iubi? De ce avem nevoie de reţele ample de rude, pentru a ne creşte copiii? De ce bărbaţii nu pot să semene mai mult cu femeile şi invers? Cum va fi sexualitatea în viitor? Cartea de faţă prezintă povestea acestei pasiuni umane indestructibile: iubirea. Într-un limbaj accesibil, Helen Fisher prezintă informații despre dragoste, respingerea în dragoste şi dragostea pe termen lung, derivate din cercetările din neuroștiințe, biologia personalității, psihologie și sociologie.
Helen Fisher este profesor de antropologie la Rutgers University și cercetător în cadrul Intitutului Kinsey, Indiana University. A scris șase cărți și numeroase articole despre evoluția, biologia și psihologia sexualității umane.
Cuprins
Prolog: Pentru dragoste
1. Joaca oamenilor
2. De ce el? De ce ea?
3. Este monogamia naturală?
4. De ce înșelăm?
5. Proiect pentru divorț
6. „Când slobod prin păduri nobilul sălbatic alerga"
7. Coborârea din Eden
8. Tirania dragostei
9. Îmbrăcat pentru a impresiona
10. Bărbații și femeile sunt ca două picioare: Au nevoie unul de celălalt pentru a avansa
11. Femeile, bărbații și puterea
12. Aproape om
13. Prima societate a abundenței
14. Pasiune trecătoare
15. Până când moartea ne va despărți
16. Sexul în viitor
Anexa A: Scala Fisher pentru dragostea romantică
Anexa B: Inventarul de temperament Fisher
Anexa C: Graficele divorțurilor
Mulţumiri
Note
Bibliografie
Poate că cel mai important aspect este acela că, deşi căsătoria a devenit opţională, dragostea nu a devenit opţională. Ardi iubea. Lucy iubea. Twiggy iubea. Femeile şi bărbaţii Homo erectus iubeau. Oamenii de Neanderthal iubeau. Eu şi dumneavoastră iubim. Peste tot în lume, oamenii se îndrăgostesc şi îşi iau angajamente unul faţă de celălalt. Iar dacă vom supravieţui ca specie, urmaşii noştri se vor îndrăgosti şi vor forma relaţii monogame şi peste un milion de ani de acum înainte. Este familia o specie pe cale de dispariţie? Cu siguranţă, nu.
- H. Fisher
Atunci când experții în neurologie Andreas Bartels și Semir Zeki a comparat creierele participanţilor aflaţi într-o relaţie fericită de iubire cu encefalul dependenţilor euforici, care tocmai şi-au injectat cocaină sau opiacee, s-au activat multe dintre aceleaşi regiuni ale sistemului neuronal al recompensării. (...) Bărbaţii şi femeile care se află într-o relaţie de dragoste intensă şi fericită sunt dependenţi de partenerii lor. Prin urmare, colega mea în scanarea creierului, dr. Lucy Brown, a sugerat faptul că dragostea romantică este o dependenţă naturală, „o stare alterată normală" prin care trec aproape toţi oamenii.
- H. Fisher
