Dejunul unei frunze - Marina Debattista

epicentru stock
epicentru id 9786068986234
165 леев

VÂRSTA: +7 ani, +10 ani, cărți fără vârstă

Poezii pentru copii, jocuri de cuvinte și rime năstrușnice.

Dejunul unei frunze este o carte de poezii pentru copii scrise pe măsura inteligenței lor: provocatoare, amuzante, complexe.  Textul poetic este remarcabil ilustrat de autoare printr-o combinație de acuarele, colaj și linogravură. Cartea este însoțită de un cadou: un poster de format 68×48 cm, inspirat din ilustrațiile cărții.

Marina Debattista, autoarea cărții, este de formație fizician. Deloc întâmplător, prin urmare, Marina abordează teme științifice precum fotosinteza, sistemul solar sau anatomia plantelor prin metafore neașteptate, jocuri de cuvinte și rime jucăușe. Cu ce se hrănesc frunzele la micul dejun? Cum se poate renova sistemul solar? Cum se face că o autostradă a luat locul livezii pline de fructe, gâze și făpturi fantastice?

Fiecare poezie ne întâmpină cu un arsenal de neologisme și cuvinte inedite, dar și cu o doză discretă de umor absurd, așa cum stă bine unui autor care scrie în marea tradiție a poeziei pentru copii.

Dejunul unei frunze

O frunză
nu mănâncă
brânză
de vaci,
și nici colaci,
nici ciocolată
și nici colorată
de zahăr vată.

Frunzele dejunează ușor:
supă de raze de soare,
friptură de foton,
dulceaţă de lumină,
iar la sfârşit –
soare filtrat prin nor.

Fiecare frunză e şi gură, şi stomac.
Vedeți, aşadar, că un copac
are mii de guri rapace,
gata să apuce
și să toace,
și mii de stomace
devorând la unison
pân-şi ultimul foton.


Recunoaștere internațională

Cartea a fost selectată în prestigiosul catalog White Ravens 2021 pentru tema sa universală, calitatea literară și designul inovator. Catalogul White Ravens este un reper pentru piața internațională de carte pentru copii, iar selectarea în acest catalog este dovada calității deosebite a cărții, precum și a reprezentativății sale pentru un public internațional.

Marina
Debattista este doctor în fizică și susține cursuri de popularizare a științei în cadrul Universității Oxford din Marea Britanie. În același timp, este pasionată de literatura ca joc de cuvinte (traduce cu plăcere din Lewis Carroll), dar și de cartea ca obiect fizic (concepe cărți de colecție, lucrate și legate manual). Marinei îi place să scrie și să ilustreze poezie. „Dejunul unei frunze” reprezintă cartea sa de debut.