Mamaaa! - Mario Ramos

epicentru stock
epicentru id 9786068986012
144 леев

VÂRSTA: +3 ani

Într-o bună zi, în fiecare cameră din casă apar musafiri: un hipopotam, doi lei, trei girafe, patru crocodili… Și tot așa, până la zece!

O carte de numărătoare nu trebuie să fie plicticoasă! Ba chiar poate avea suspans. Ce se ascunde, oare, în spatele strigătului de pe copertă: Mamaaa!? Ei bine, se ascunde un băiețel care o strigă pe mama pe fiecare pagină din carte, pe măsură ce fuge dintr-o cameră în alta.

Casa este plină de animale aflate în cele mai neobișnuite situații, dar lui nu îi este frică nici de maimuțele care se leagănă de pe un dulap pe altul, nici de purcelușii care joacă puzzle, nici de alt animal bizar, ci de un… mic păianjen. De altfel, este surpriza cărții și totodată motivul pentru care toată numărătoarea are un haz nebun pentru copii.

„Mamaaa!” este una dintre primele cărți scrise de îndrăgitul Mario Ramos și o excelentă carte de numărătoare. Copiii pot număra animalele care au ocupat casa și pot descoperi cifrele ascunse pe fiecare pagină. Iubitorii de Mario Ramos vor recunoaște stilul său inconfundabil, de umor amestecat cu o pedagogie subtilă.

Mario Ramos (1958-2012) este un autor foarte îndrăgit de literatură pentru copii. S-a născut în Belgia, dar și-a amintit mereu cu nostalgie de copilăria petrecută în Portugalia, unde a crescut fără televizor, desenând toată ziua, citind Tintin și privind filme cu Charlie Chaplin. Inspirat de mari ilustratori precum Tomi Ungerer și Saul Steinberg, a scris și ilustrat numeroase cărți pentru copii, pentru că „a-i face pe copii și pe adulți să râdă și să gândească este cea mai frumoasă recompensă”.