Fotografie: Svetlana Ermurache-Vakulovski

Incitantă începând cu titlul, Să fi fost totul o mare păcăleală?, antologia de versuri a lui Iulian Fruntașu îți încearcă răbdarea, îți încearcă și curajul, te desfată, excită, (ha-h-)amuză și îți provoacă subit plăcerea lecturii. 

Cam pe aceeași undă e și Galaicu-Păun atunci când scrie pe coperta a patra a cărții: „Îndrăznesc să afirm că între poezia lui Fruntașu și «corpul ei sensibil ca un nerv dezgolit speriat de însăși existența lumii înconjurătoare» există o armonie perfectă; că, în ultimă instanță, poezia este anume «o reflectare invers proporțională a corpului». Ca unul care a învățat lecția barthiană („Locup cel mai erotic al unui corp nu este oare acolo unde îmbrăcămintea se cască?), poetul își va îmbrăca Beata în… marsupiu și va păși cu dreptul, ba nu, cu ambele picioare – ca un cangur sadea! – în literatură.”

Antologia conține poeme din cele - primele - două volume apărute, după cum urmează: Beata în marsupiu, Editura Cartier, 1996 - care e și debutul autorului (A obținut cu acest volum Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru debut); St. Bosnia Blues, Editura Cartier, 2006; și câteva poeme Inedite , cu care editorul a și început antologia în cauză. 

Poezia lui Iulian Fruntașu s-a bucurat de o multitudine de reacții pozitive, însă, n-a dus lipsă nici de atenția scandalagiilor publiciticii. A rezistat totuși datorită impresionantului conținut și sprijinul oamenilor al cărui cuvânt e cu adevărat valoros în critică și nu doar. Astfel, iată ce scrie Alexandru Mușina: „ Poezia lui Iulian Fruntaşu poate şoca prin violența" limbajului, a imaginilor, dar acestea nu sunt rodul unui teribilism (post)adolescentin. Cuvintele, imaginile „necuvioase" din poeziile sale nu sunt rezultatul manifestării „spiritului derbedeu", nici al „plăcerii aristocratice de a displăcea". Ci rodul exasperării de a nu găsi, dincolo de „febra cărnii", de mecanica eroticului sau a structurii discursului, de mizeria existenței ceva mai înalt, un sens care să autentifice trăirea şi să instituie o adevărată comunicare cu celălalt (...) 

Nu ştiu cât de departe va merge Iulian Fruntașu în explorarea începută acum, o explorare poetică şi existențială totodată. Un lucru este însă incontestabil: aveți în față un poet adevărat, o certitudine a poeziei române a acestui sfârşit de mileniu."

Dan Coman caracterizează poezia lui Fruntașu ca fiind „… o poezie proaspătă și neașteptată, combinație de candoare și agresivitate, vehemență și fragilitate, nepăsare și cruzime, resuscitând o inimă ca o colivie mică în care papagalul fute un clopoțel.” 

Erika

asta am ştiut că se va întâmpla -

inima ta e o colivie mică

în care papagalul fute un clopoţel -

această maşină de scris s-a țicnit


s-a țicnit s-a țicnit s-a țicnit s-a ţic

țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic

țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic

țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic


țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic

țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic

țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic

țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic țic

ţi-i-i?

Un alt poem, Țara mea, a rămas în memoria tuturor celor ce urmăresc mersul literaturii române, mai ales celei din Basarabia. Poemul, menționează editorul antologiei, a fost publicat într-un ciclu de versuri în revista Vatra (nr. 1/1997), suscitând reacții ostile, în special la Chişinău, pe paginile săptămânalului Literatura şi Arta. Deşi a reprezentat atât o referință ironică la poemul ,,Vatra doinelor străbune" de Petru Zadnipru (cei care au avut o copilărie sovietică ştiu de ce), cât şi o reacţie la incapacitatea Republicii Moldova de a asigura un nivel decent de prosperitate şi democraţie pentru cetățenii săi, paşoptiștii autohtoni s-au simțit lezați, pe bună dreptate. După cum cântarea patriei sovietice le-a fost sursa de legitimitate şi venit, la fel şi paradigma poeziei patriotice româneşti le oferise oportunități similare, iar atentatul asupra imaginii „sacre" - Patria-mamă - a constituit un sacrilegiu, din punctul lor de vedere. Autorul nu a intervenit în această degringoladă intelectuală locală, însă, în acelaşi timp, i-a fost recunăscător dlui Al. Cistelecan, redactor-şef adjunct al revistei Vatra pentru editorialul său ,,Poezia patriotică azi - pe marginea cazului Iulian Fruntaşu" (Vatra, nr. 10/1997), în care a punctat succint aspectele acestui conflct.

Țara mea

te văd mai bine de departe

curvă batrână şi proastă și

cu un cap bolovănos, picioarele înmuiate

stai la rascruce aşteptând în van

să vină cineva să te fută


sfinților tăi le mai curge saliva

atunci când îți aduci aminte de ei

îi tragi de placenta mamă-

ligoasă şi zâmbeşti când aceştia-ţi răspund:

io-ho-ho, țuică de varză şi țuică de morcov!


umilă această poveste a speranţei

când pe drumurile înfundate doar ploaia și vântul

ridică frunze uscate şi fusta

într-un gest inutil la răscruce

să vină cineva să te

Alexandru Cosmescu delimitează în poezia lui Iulian Fruntașu trei zone de bază:

„Prima e cea a eroticului….

A doua e ceea ce putem numi mărturisire…

A treia zonă e cea a trăirilor private…

…aceste trei axe ale poeziei lui Fruntașu (…) îi conferă un caracter multiaspectual, non-reducționist, conturând o voce poetică puternică și recognoscibilă.”; așadar, trei poeme pe care le bâjbâim în cele trei categorii: 

Eroticul: Poem cu un corp de femeie şi unul de bărbat

Dimineața căzută peste capul și corpul meu

atât de albă femeia care iubeşte

şi arma care împuşcă

iarna în munți.


Fugi de dragoste, fugi de moarte! - spune

îngerul masacrat capul lui capul meu

se rostogolesc la vale ca bostanii

boşturi - Ce mai Haloyween! vei exclama surâzând.


Pe străzile înguste şi însângerate

ca venele pe care ți le vei tăia

dragostea mea nebună

departe de mine departe de

tine acolo unde ai fugit și unde

ai crezut c-ai ajuns.


Dimineaţa

corpul meu corpul tău în soare

natură statică.


Mărturisirea: Poemul întoarcerii imposibile

Imposibilă întoarcere chiar dacă vii înapoi și

îți pipăi febril membrele şi atingi pereții

între care ți-a bătut inima între

care ai dormit în linişte cu femeia în brațe -

iată că amintirile lor -

revenirea la propria umbră și la împăcare?

Atunci când ți-au luat şi speranța

ai devenit etern îți plimbai eternitatea

printre ruinele verzi de atâta vegetație fără să bagi în seamă

şopârlele care

mişunau peste tot cu oasele tale în gurile lor mici până când

ai înțeles că nu se poate face nimic şi această eliberare

te-a născut din nou

şi-a plouat şi-ai strigat şi în zare ecoul

asurzit ca durerea-n bandaje:

Bos-n-n-n-ia…

Trăirile private: Viața şi moartea

se plimbă prin parc

la braț ca două

surori gemene.

Opresc trecătorii

şi-i întreabă:

După toate

câte ați cunoscut,

spuneți-ne,

ce contează mai mult?

Și oare

are importanță ceva?

Sub privirile lor

detectoare de minciuni

toți se dezbracă

şi aşteaptă cuminți

să le vină rândul.

Când ajung

în dreptul meu

le spun pe şleau

şi puțin isteric:

Nu mai am nimic de preț,

am băut banii prin cârciumi,

le-am dat dealerilor albanezi

pentru cocaină,

iar inima

curvelor!

Sunt gol-goluț și boştur

ca un copac foarte bătrân,

singurul lucru pe care îl vreau

e să-mi spună cineva ,,adio"!

Ambelor le pare rău.

După care

una din ele mă ia de mână şi-mi spune:

Nu-ţi face griji,

vei merge

cu mine.

Găsiți antologia de poezie aici

Citiți autori basa, citiți autori români, în general. Poezie și proza românească are să cânte mai bine la coardele excitante ale spiritului vostru decât o poate face un autor străin. Citiți, la urma-urmei orice, dar citiți. Noi o să trimitem încet-încet ceea ce e mai urgent și musai de citit. 

Gând rotund vă trimitem. 💛

librar, Fală Victor 

fotografie: Svetlana Ermurache-Vakulovski