Credeam că e problemă la capitolul site-uri românești doar, vedeam scrierea cu î din i și mi se ridica părul pe amintirile dihaniilor, când am văzut în lista cărților de la Baroque Books această carte, „Cînd plouă mă numesc altfel”, la început s-au trezit și dihaniile din amintiri, mai apoi am văzut că a scris Horia Roman Patapievici pe coperta a patra și cum e un intelectual de a cărui recomandare să asculți (chiar dacă Ioan T. Morar e amicul său), am ascultat și am comandat cartea, când a venit cartea am deschis-o și din acel moment am înțeles că faptul de a o comanda și mai apoi de a o deschide nu a fost o greșeală.
Editată superbisim, cu supracopertă și tipărită pe hârtie calitativă (puțin spus), cu ilustrații de mai mare admirația, realizate de Octavian Mardale (zis OM); cartea lui Ioan T. Morar se impune abia după aparențele de religiozitate pe care le demască descrierea lui Horia Roman Patapievici și într-o măsură, ilustrația de pe copertă, în stil bizantin abstract.
Ultimul costum
În mine dospeşte
ca o drojdie a singurătății
ca un drapel zdrenţuit
ca o candelă la mîna a doua
moartea mea
(ne-am născut în acelaşi pat)
cînd mă voi stinge
ea se va aprinde
în toate felinarele oraşului
în toate versurile mele
în ultimul costum
care îmi stătea bine
într-un anunt gratuit
din ziarul local
apoi şi moartea mea
va fi singură
să scrii înseamnă să fii
ca un mesaj cioplit în interiorul
unei pietre
ca o inimă transportată
cu elicopterul
în lada frigorifică
între întunericul donatorului
şi celălalt întuneric
„Umorist irezistibil și izvor inepuizabil de poante în viața civilă, Ioan T. Morar își dezvăluie în poezie fondul fundamentral melancolic, care, spre deosebire de al altor nostalgici sau sentimentali, e la el profund religios.
O religiozitate care pleacă din Noul Testament, dar e bîntuită de o vocație a Vechiului Testament, în care caută mereu, orientat de o afinitate electivă autoscopică, să îşi împlînte rădăcinile. Sensibilitatea lui e vechi-religioasă: ea cîntă sau meditează sau se tînguiește într-o limbă de care pare uneori uimit, pentru că e modernă, și în care se simte bine tocmai pentru că, față de lume și istorie, îi permite să se poată simți atît de rău. E în poezia lui o dezamăgire față de decădere, timp, pierdere şi alungare, care ne sună în urechi şi rămîne în inimă, prin frumusețea versurilor, ca o formă încăpățânată de speranță, speranța în revenirea lucrurilor pe care le-am pierdut atunci cînd cel care ne-ar fi putut mîntui a hotărît să se facă invizibil. Un memorabil vers de-al său spune: ,,Îmbătrînim în oglinzi diferite/ scriem pe hîrtii pe care / vor scrie și alții/ «Ceea ce știm nu ne face mai fericiți / decît ceea ce nu ştim»". Fondul religios, de permanentă referință, și gustul pentru poanta inspirată dau la Ioan T. Morar o poezie sensibilă ca un instrument prin care şi sensibilitatea noastră îşi poate cînta reveriile şi amărăciunile. (H.R. Patapievici) - se poate citi și Humanity Resurse Patapievici
Tort
Cînd sufli
în lumînările
unei vîrste,
aduci întunericul
mai aproape
de tine"
Trecutul e o iederă
În spatele casei e o trapă
un tunel prin care ajungi în copilărie
noapte de noapte
să-ngropi încă o dată
tot ce ai fost
acolo a rămas învelită în frunze
partea întunecată din fiecare cuvînt
„trecutul e o prăvălie
unde mai poți cumpăra pe caiet”
trecutul e o vrabie
un tren
un vas de sînge înfundat
de care se miră doctorii
trecutul e o lacrimă
în care
voi continua să trăiesc
trecutul e o iederă care dă înapoi
coboară pe lîngă fereastra luminată
se întoarce-n pămînt
se prelinge
în semințele de iederă
pe care le-am cumpărat pe caiet
cu numele nostru învelit în frunze
apoi am trăit gloria primei mângâieri
și ai spus:
„venele mele
sînt o iederă care doare
inima mea a fost a unui copil”
Ai plecat cu un tren întâmplător
într-o direcție întîmplătoare
În spatele casei nu mai e nimic
Dar nu le pot spune asta:
Am scris versuri care nu încap pe sub ușă.
O poezie a căutărilor permanente și a regăsirilor frecvente – deoarece nu există poem fără o trimitere, fără un link la un alt poem, al altui autor, din o cu totul altă carte; e, dacă vreți, o modalitatea de a-ți aduce aportul la nemurirea poeziei în general.
Poezie nu se face spunând cum
Nimic mai fragil
decît comparațiile
Scriu despre moarte
ca și cînd
a scrie
înseamnă a scăpa
ca și cînd
ca și cînd
scriu deci mă compar
scriind despre moarte
sîbt asemeni
bătrînului leu
care a trecut
mîndru
de sute de ori
prin luminișul
unde bea apă
luminișul
în care va fi împușcat
(în poezie ar trebui să scape)”
Tu nu
Am stat şi am plâns în valea
dintre două religii:
mi-au promis
că voi scăpa
,,moartea va fi o barcă"
moartea va fi un fluviu"
am plîns ca şi cînd aş fi aflat adevărul:
şi am făcut din inima mea
o gumă de şters
amintiri despre tine
întîi ochii
apoi zîmbetul tău
plecarea ta
cînd am depus jurămîntul
scrisorile netrimise din valiza de lemn
te-am pierdut în poziţie de drepți
a venit înserarea
ne-au dat arme
ne-au dat merinde
plicuri şi timbre pentru
tristeţile civile
(numele tău deja era şters)
„iubirea va fi o barcă”
„iubirea va fi un fluviu”
Nu-mi mai amintesc de tine
aveam o țară, o datorie
eram încorporat într-un soldat
pe care au scris numele meu
părul mi l-au măturat
cu al celorlalți
în curtea unității militare
am plîns în poziție de drepți:
apoi
în ultima încăpere
am alcătuit o lumină
din ceea ce mi-am amintit:
o barcă
un fluviu
tu nu”
Cartea e o intermitență de dialoguri cu sinez cu moarte, cu cartea și chiar și cu alt cărți; unde o replică e o reproducere din alți autori, o farsă, pe alocuri un truism pus în ghilimele și astfel pierzându-și calitatea de truism și după ele parantezele în care își înscrie acordul sau dezacordul, farsa finală sau continuitatea acesteia, el - poetul.
„sîngele e la fel de sărat
ca lacrima”
(știam)
*
„imagini hrănindu-se cu alte imagini”
(toți au spus asta)
*
„ca o lebădă cîntînd
(ea știe urmarea)
…
Ca un zeu care sîngerează
(nu sunt sigur)
Ca un așternut care-și amintește de tine
(nu sunt singurul)
*
„Lumea e un imens înăuntru”//
(adevărul e un leu
lăsat singur în întuneric
– și nu îl căutați)
Acum că v-am vorbit despre această carte, mă duc să mor
de dragul ei.
librar Victor Fală