Mentalizarea în practica psihoterapiei

epicentru stock
epicentru id 9786064008169

Autor: Jon G. Allen, Peter Fonagy, Anthony W. Bateman

Nr. de pagini: 640

Titlul original: Mentalizing in Clinical Practice

Traducere din engleză de Vlad Vedeanu

Anul apariţiei: 2022

Format: 145 x 205 mm, paperback cu clape


Înțelegerea naturii și semnificației mentalizării va ajuta clinicienii și pacienții să se folosească cel mai bine de toate formele de tratament psihoterapeutic, afirmă autorii. După o introducere care prezintă perspectiva lor asupra mentalizării ca fiind factorul comun de bază în tratamentele psihosociale eficace, Partea I explică mentalizarea în detaliu și oferă o trecere cuprinzătoare în revistă a literaturii științifice referitoare la mentalizare, acoperind numeroasele sale fațete și relațiile cu concepte similare, originile mentalizării în relațiile de atașament și fundamentele sale neurobiologice. Partea a II-a acoperă aplicațiile clinice și ilustrează modurile în care pot fi aplicate aceste intervenții în tratamentul traumei, în terapia părinte-copil și a persoanelor cu tulburare de personalitate borderline, în cazul psihoeducației și al prevenției violenței în sistemele sociale. Bogată în ilustrări ale experiențelor clinice recente și relevante din tratamentele bazate pe mentalizare, cartea reprezintă un ghid util pentru transpunerea în practică a teoriei.


Jon G. Allen este profesor de psihiatrie la Baylor College of Medicine și psiholog clinician și psihoterapeut la Clinica Menninger, Houston. A coordonat programe psihoeducaționale și studii despre tulburările legate de traumă și depresie, și a scris numeroase lucrări pe aceste teme.

Peter Fonagy 
este profesor de psihanaliză și coordonează departamentul de psihologie clinică la University College London. Este psiholog clinician și psihanalist rmator și supervizor în cadrul Societății Britanice de Psihanaliză. A publicat peste 200 de articole și capitole în diferite cărți.

Anthony W. Bateman este profesor la University College London, Clinica Menninger și Departamentul de psihiatrie de la Baylor College of Medicine, psihiatru și psihoterapeut consultant pentru Halliwick Unit, St. Ann's Hospital, Barnet, Enfield și Haringey Mental Health Trust.


Un pacient cu o experiență îndelungată de psihoterapie era obișnuit cu tăcerea terapeuților. Astfel, în prima ședință, s-a lansat într-un monolog lung, fără să vadă încercările nonverbale ale terapeutului de a spune și el ceva. Când frustrarea s-a amplificat, terapeutul a întrerupt monologul: „Trebuie să vă întrerup. Am descoperit că, pentru a le fi de ajutor pacienților, trebuie să le vorbesc". Pacientul a fost puțin surprins, iar terapeutul a explicat: „Cred că vă voi înțelege mai bine dacă vă spun la ce mă gândesc referitor la lucrurile despre care vorbiți, și apoi îmi spuneți dacă sunt pe drumul cel bun".
Autorii



Cuprins


Despre autori
Cuvânt-înainte
Prefață

Capitolul 1
Introducere

Partea I - Înțelegerea mentalizării

Capitolul 2
Mentalizarea

Capitolul 3
Dezvoltarea

Capitolul 4

Neurobiologia

Partea a II‑a - Practica mentalizării


Capitolul 5
Arta mentalizării

Capitolul 6
Intervenții mentalizante

Capitolul 7
Tratarea traumei de atașament

Capitolul 8
Parentaj și terapie de familie

Capitolul 9
Tulburarea de personalitate borderline

Capitolul 10
Psihoeducație

Anexă
Ce este mentalizarea și de ce să o aplic?

Capitolul 11
Sisteme sociale

Epilog
Glosar
Mulțumiri
Referințe