„Pentru Kavafis a scrie e sinonim cu a face binele sau a-ţi îndeplini datoria supremă. Chiar o producţie restrânsă incipientă se clasează ca «o mare glorie», căci reuşita presupune să devii «cetăţean al oraşului ideilor». Prin elinism, prin umanism, prin simbioza realului cu artificialul, într-o artă clasică, el a obţinut şi obţine această cetăţenie din confruntarea cu timpul, «legiuitorul» pe care «nici un aventurier nu e în stare să-l înşele», într-o agora sustrasă patriilor şi chiar naţionalităţii limbii.” (Aurel Rău)
