Când vine Crăciunul?

epicentru stock
epicentru id 9786068544649

Grupa de vârstă: 2–7 ani

22 × 28 cm/ carte cu coperta cartonată/ 64 pag. 

ISBN: 9786068544649/ An apariție: 2017

Cu mult înainte de primele zile din decembrie, magazinele sunt deja pline de decorațiuni, dulciuri și alte produse de Crăciun. Ce putem face, împreună cu copiii noștri, pentru a încetini cumva această grabă, pentru a trece peste tentațiile insistente ale ofertelor comerciale de toate felurile în speranța de a descoperi sensurile mai adânci ale sărbătorii? Cum ne putem bucura, rămânând cu amintirea durabilă a unor clipe fericite petrecute în familie, de zilele de început de iarnă care trec în așteptarea Crăciunului? Poate că tot poveștile sunt cea mai potrivită soluție, ca de atâtea ori. 

 

Să citim povești împreună cu copiii este exact ce ne îndeamnă această carte. Personajul principal este un ursuleţ care, ca orice copil, se întreabă nerăbdător când va veni Crăciunul. Ca aşteptarea să-i fie mai uşoară, mama ursoaică îi spune în fiecare zi, începând cu 1 decembrie, câte o poveste. În toate cele 24 de poveşti sunt mereu prezente speranţa, răbdarea, bunătatea sau iubirea, în încercarea de a-i apropia pe copii de adevărata semnificaţie a Crăciunului.