Faza cu fotbalul

epicentru stock

Simon Critchley
Colecţia: savoir-vivre
Traducere: Radu Paraschivescu
Ilustraţia copertei: Cristiana Radu
135 x 210 mm; 192 pp.
Carte ilustrată, broşată, cu clape
ISBN 978-606-8977-02-7

 

Simon Critchley este profesor de filozofie la New School for Social Research din New York, după ce a predat la University of Cardiff, The University of Essex și la College International de Philosophie din Paris. Autor al unui număr impresionant de volume în domenii dintre cele mai diverse – istoria filozofiei, teoria politicii, religie, etică, estetică, lite­ratură, teatru, David Bowie, Hamlet și nu în ultimul rând fotbal –, singurul său cult este, după cum afirmă, cel pentru Liverpool Football Club.

„Jocul de fotbal se complică mult prin apariţia echipei adverse.“ – JEAN-PAUL SARTRE

„Cine moare din cauza unui meci de fotbal nu merită altă moarte.“ – NICHITA STĂNESCU

„E de neacceptat să pierzi cu 7-1 după ce ai condus cu 4-0“. – LAWRIE McMENEMY

F R U M U S E Ţ E   Ş I   H U L I G A N I S M ,
N E P R E V Ă Z U T   Ş I   D R A M Ă ,
U M O R   Ş I   E R O I S M ,   I P O C R I Z I E ,
T R U C U R I ,   E X A S P E R A R E   Ș I   S E D U C Ț I E

„Un meci nu înseamnă doar 90 de minute în care nişte cetăţeni izbesc o minge (şi câştigă nemţii, apud Gary Lineker), ci infinit mai mult. Înseamnă un studiu de caz despre slăbiciune şi virtute, despre trădare şi patos, despre sânge cu depuneri naţionaliste şi clipe de graţie pe care n-ai voie să le ratezi. Fotbalul e oglinda în care ghiceşti grimasa din spatele surâsului şi gentlemanul din spatele brutei. E dorinţa noastră de a fi părtaşi la o poveste. De a o transmite mai departe.“ – RADU PARASCHIVESCU

„Nu cred că există vreun jucător mai mare sau mai mic decât Maradona.“ – KEVIN KEEGAN

„Fotbalul e, printre altele, sportul care a iscat un război. În America Latină, dar război. Între El Salvador şi Honduras, dar... război. Iată doar un motiv ca să-l iei în serios. Cum făcea Heidegger, fie-i Dasein-ul binecuvântat, care ţinea un televizor ascuns în biroul din Freiburg-im-Breisgau, ca să vadă pe furiş meciurile lui Beckenbauer. Sau Sartre, care a avut nevoie de el ca să-şi articuleze filozofia. Sau Merleau Ponty, care l-a folosit ca să explice structura comportamentului.“ – RADU PARASCHIVESCU

„Hemoragiile cerebrale sunt mai rare la amatorii şi la jucătorii de fotbal. La fel şi creierele.“ – PIERRE DESPROGES

„Nu i-am insultat niciodată pe arbitri şi n-o să încep acum din cauza unui cretin.“ – RON ATKINSON