Rolf Dobelli
Colecţia: savoir-vivre
Traducere: Adriana Bădescu
Ilustraţia copertei: Brojboiu Gabriel
135 x 210 mm; 336 pp.
Broşată, cu clape
ISBN 978-606-8564-15-9
Rolf Dobelli s-a născut în 1966, la Lucerna, Elveţia. Este scriitor, romancier şi om de afaceri. A obţinut un MBA şi un doctorat în filozofia economiei la Universitatea St Gallen. Este cofondator al getAbstract, cel mai mare furnizor de rezumate de carte din lume.
D A C Ă 5 0 D E M I L I O A N E D E O A M E N I
S U S Ţ I N O P R O S T I E, T O T P R O S T I E R Ă M Â N E
Creierul uman este optimizat pentru o viaţă de vânător-culegător. Astăzi trăim însă într-o lume radical diferită. Prin urmare, comitem sistematic greşeli de gândire cu efecte catastrofale. Un studiu atent făcut asupra capcanelor gândirii şi câteva răspunsuri la marile întrebări moderne.
De ce preferăm să avem o hartă, chiar şi greşită • De ce eşti fie soluţia, fie problema • Ai grijă ce-ţi doreşti • Felicitări, ai câştigat la ruleta rusească • Mai puţin înseamnă mai mult • Nu accepta băuturi oferite gratis • Dulci minciuni inofensive • Asasinează-ţi favoriţii • Controlezi mult mai puţin decât îţi închipui • Să nu-ţi plăteşti niciodată avocatul cu ora • Nu te agăţa de lucruri • Calamitatea conformismului • Dacă auzi în spate ropot de copite, nu te aştepta să apară o zebră • Nu contează ce spui, ci cum spui • Mitul minţilor care gândesc la fel • Desenează tu ţinta în jurul săgeţii • Cum să profiţi de neverosimil • Deosebirea dintre risc şi incertitudine • La vânătoare de ţapi ispăşitori
CUM SĂ-I UŞUREZI PE OAMENI DE MILIOANELE LOR
Un fermier îndopa o gâscă. La început, pasărea era suspicioasă, întrebându-se „Ce se petrece aici? De ce-mi dă să mănânc atât?“ Timp de câteva săptămâni, omul a continuat să o hrănească în acelaşi ritm, până când, într-un târziu, gâsca a început să prindă încredere. După două, trei luni, orătania era sigură că fermierul nu-i vrea decât binele. Şi fiecare zi în care primea mâncare din belşug îi confirma părerea. Pe deplin convinsă de generozitatea omului, păsării nu i-a venit să creadă când, înainte de Crăciun, fermierul a scos-o în ogradă şi a tăiat-o. Gâsca a căzut victimă raţionamentului inductiv – tendinţa de a trage concluzii generale pornind de la observaţii particulare. Filozoful David Hume a folosit această alegorie în secolul al optsprezecelea, pentru a atrage atenţia asupra riscurilor gândirii de tip inductiv. Dar nu numai gâştele riscă să-i cadă pradă.
Gândirea inductivă nu este totuşi poarta către ruină; ba chiar se poate face avere pe seama ei, expediind câteva e-mailuri. Iată cum: redactaţi două previziuni referitoare la piaţa bursieră – una în care prognozaţi că preţurile vor creşte în luna care urmează şi cealaltă în care prevedeţi o scădere în aceeaşi perioadă. Trimiteţi-o pe prima prin e-mail la 50 000 de persoane şi pe cea de-a doua la alte 50 000. Să presupunem că după o lună indicii bursieri au scăzut. Acum puteţi trimite două noi mesaje, de data aceasta numai celor 50 000 care au primit predicţia iniţială corectă şi pe care îi împărţiţi în două grupuri: celor din primul grup le spuneţi că preţurile vor scădea luna următoare, iar celor din grupul al doilea, că vor creşte. Şi continuaţi în mod similar. După zece luni vă vor mai rămâne aproximativ o sută de persoane, cărora le-aţi trimis prognoze impecabile. Din punctul lor de vedere, sunteţi un geniu. Aţi dovedit că aveţi cu adevărat capacităţi premonitorii. Unele dintre aceste persoane vor fi dispuse să vă încredinţeze banii lor. Luaţi-i şi plecaţi să începeţi o viaţă nouă în Brazilia.
DE CE SUNT LENEŞE ECHIPELE
În 1913, studiind performanţele cailor, Maximilian Ringelmann, un inginer francez, a ajuns la concluzia că forţa a două animale care trag o căruţă nu este egală cu de două ori forţa unuia singur. Surprins de acest rezultat, el şi-a extins cercetările asupra oamenilor. A cerut unui grup de bărbaţi să tragă o frânghie şi a măsurat forţa aplicată de fiecare dintre ei. În medie, dacă doi oameni trăgeau împreună, fiecare investea în activitate doar 93% din forţa proprie; dacă trăgeau trei persoane, valoarea scădea la 85%, iar cu opt persoane se ajungea doar la 49%.
Ştiinţa numeşte acest fenomen trândăveală socială. El se manifestă atunci când performanţa individuală nu este vizibilă în mod direct, ci se contopeşte cu efortul de grup. Trândăveala socială se înregistrează în rândul canotorilor, dar nu în cursele de ştafetă, fiindcă aici contribuţiile individuale sunt uşor de identificat. Comportamentul este unul raţional: de ce să-ţi investeşti întreaga energie, când şi numai jumătate este suficientă – mai ales când această mică scurtcircuitare trece neremarcată? Simplu spus, trândăveala socială este o formă de trişare de care cu toţii ne facem vinovaţi, chiar dacă se manifestă inconştient, aşa cum s-a întâmplat în cazul cailor lui Ringelmann.
