Alain Guyard
colecţia savoir-vivre
traducere: Marius Constantinescu
ilustraţia copertei: Irina Dobrescu
135 x 210 mm; 304 pp.
broşată, cu clape
ISBN 978-606-93241-8-9
Nume: Guyard
Prenume: Alain
Vocaţie: Socrate la vorbitor
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Un sofisticat salvator de idei şi demolator de concepte. Un „băiat rău“ slobod la gură şi la minte, care ţine lecţii de filozofie unde te aştepţi mai puţin.
Guyard scrie povestea metafizicii aşa cum trebuie ea scrisă: cu cerneala faptului divers şi cu reflectorul orientat pe aventurile conceptului.
33 DE LECŢII DE LIFTING AL FILOZOFIEI,
CARE ÎI RESTITUIE SAVOAREA
ŞI MIROSUL EI DELICIOS DE PRAF DE PUŞCĂ,
DE FIER ÎNCINS ŞI DE VIN ROŞU
Potrivit unei preconcepţii, un filozof adevărat trebuie să fie căzut la pat sau deja mort, cu mătreaţă pe umerii tweed-ului şi resturi de la micul dejun în barbă, veşnic având ceva de mormăit în latină. Sau, altfel, un dandy de televiziune cu trei nasturi descheiaţi la cămaşă, cu un zuluf rebel, gata să facă orice ca să seducă rapid câteva profesoare de literatură în prag de pensie. Total greşit!
O paradă sălbatică, într-un ritm alert, de la Socrate – filozof de bar, la Machiavelli – serial killer –, de la Diogene – distrugător de efigii, la Alexandre Jacob – secera şi ranga, de la Marx – mărunt preparator de capital măreţ, la Foucault – skinhead de extremă ultrastângă.
Marile figuri ale filozofiei într-un volum ce demonstrează că filozofii sunt mai aproape de mauvais garçons decât de păguboşi, pentru că, aşa cum spunea celebrul Freddy Nietzsche, a filozofa înseamnă a-i face în ciudă prostiei.
Şedinţele de stand-up philosophy
„C.C.: Obişnuiţi să vorbiţi despre filozofie în faţa puşcăriaşilor (băieţii răi), a anonimilor de prin cîrciumi, parcuri sau centre sociale (care, cel mai adesea, nu se prea sinchisesc de conceptele filozofice) şi chiar a bolnavilor mintal (aerienii). Care e pentru dumneavoastră auditoriul cel mai dificil, din cele trei categorii? Dar cel mai receptiv?
A.G.: Nu mi-a fost niciodată greu să fac filozofie cu jarcaleţii, cu de-alde neica nimeni sau cu săriţii de pe fix, pentru simplul motiv că aceşti marginali nu se numără printre cei amăgiţi de comedia socială. Ei nu aderă la modelele dominante, care i-au respins sau pe care ei nu dau doi bani. «Demnitatea recâştigată prin muncă» l-ar face să râdă cu lacrimi pe orice proxenet; criza «reprezentativităţii politice» l-ar face să se crăcăneze de râs pe cel din urmă dintre homleşi; «căutarea bunăstării» l-ar face să-şi ude nădragii pe cel dintâi dintre schizofreni...
Întrucât filozofia este un proces de demolare prin deziluzionare intensivă (lucru pe care l-ar susţine şi amicul nostru Cioran), e foarte uşor să o practici cu cei care nu cred în nimic. Ea le este menită în mod firesc celor care au cunoscut întunericul, marginea, singularitatea şi care au întors spatele luminii, normei, locului comun. Din acest motiv, în filozofie, publicul cel mai dificil îl constituie acei semi-intelectuali de rahat care frecventează filozofia mondenizată, acei zevzeci ultradiplomaţi pentru care exerciţiul filozofic este o modalitate de integrare simbolică şi cel mai bun mijloc de a accede la recunoaşterea socială. Or, filozofia n-o faci ca să fii recunoscut, ci ca să devii necunoscut, ca să sporeşti în jurul tău şi în tine însuţi bogăţia de quiproquo-uri şi de neînţelegeri, extinzând zona misterelor şi a ambiguităţilor. Cum spune un proverb ţigănesc: «E loc pentru toată lumea la umbră.» În ce mă priveşte, filozofând în zona marginală, încerc să extind tot mai mult domeniul umbrei.“
[...]
„C.C.:«În cele 33 de lecţii...» pomeniţi o vorbă memorabilă a lui Cioran. Cum vi se pare el ca personaj? [...]
A.G.: M-am gândit să-i dedic o lecţie specială bătrânului Mimile. Nu vă ascund că am cea mai mare consideraţie pentru acest maestru al literaturii dezvrăjite, a cărui întreagă operă i-am citit-o, în anii mei de ucenicie. Anul trecut, a trebuit să fac o bucată de drum, cu maşina, în compania unei distribuitoare de medicamente care vindea anxiolitice revoluţionare întregii suflări medicale din sudul Franţei. [...] În vreme ce ne cam plictiseam pe autostradă, a început să-mi explice cât era ea de deprimată. Un frate la balamuc, o mamă nebună de legat, un tată absent... O ţinea tot într-o tânguială şi începuse să mă cam sâcâie. Aşa că am întrerupt-o, spunându-i că mi se părea o groaznică meschinărie din partea ei. Am sfătuit-o să-l citească pe Cioran, ca să înţeleagă că există motive de depresie cu mult mai serioase, într-o lume în care Dumnezeu a preferat să arunce buretele în ziua a şaptea, în loc să şteargă totul. Am cioranizat ca un apucat, am lăudat viermii din stârvuri, insomniile, deliciile morţii, absurdul, lacrimile sfinţilor. Am îndemnat-o să privească în faţă urâţenia lumii, infinit mai urâtă decât cea a vieţii ei... “
Dilemateca,
interviu realizat de Claudiu Constantinescu
