„Poezia lui Victor Fală e animată de două stări pofticioase: de cultură și de natură. La întrebarea personajului său „ce citești” (și nu „de ce citești?”) șoptesc din subsidiar vocile poeților dragi: Teodor Dună, Emil Brumaru, Eugen Cioclea, Emilian Galaicu-Păun, Șerban Foarță. Tânărul poet provoacă la jocuri de creativitate și inteligență, conturându-i-se, în jocul accentelor, sunetelor și a imaginilor, propria sensibilitate artistică. Aceasta anunță un poet ludic și erotic deopotrivă, „devorând” – cu o senzualitate agresivă, de animal fantastic urmuzian – cărți și femei (marine). Fluxul poeziei sale e viu, intens, cu sevele sănătoase. „dar găsește și tu o cale, găsește-ți o voce, un ritm, mi-ai zis și m-ai părăsit”. Și calea și vocea și ritmul lui Victor Fală sunt – deja – o certitudine.”nNina Corcinschi